privesc din carusel la toți oamenii aceștia plimbându-și zilele în pungi colorate de plastic
dacă închid ochii intru în visele lor și fac din ele bărci de hârtie
apoi mă gândesc la plecare ca la copacul uscat din curtea copilăriei mele
ceva existând cu moarte cu tot

iată că e deja dimineață frig și niciunde
iată că florile miros a spray
mi se face frică așa deodată și sincer
ia-mă tu, dana banu, de mână
vorbește-mi despre oameni cu fețe curate
despre medievale cetăți și săbii lucind prin amurguri
închide porțile și desenează o ceață aurie
zâmbetul tău acestui suflet al nostru haină de sărbătoare
închide porțile, dana banu, închide porțile...

nu e acesta drumul nu e acesta cuvântul
doar forme incerte subțiindu-ne sângele nu îndeajuns de albastru
iubiri inutile căzute de prin buzunare din nebăgare de seamă
bărbați cu grimase bolnăvicioase trăind în penumbre
femei violente purtându-și cu ostentație masculii la piept
carnavaluri amețitoare voci hohote carusel

carusel...