îmi amintesc iarna de poveste, închisă
în globul de sticlă...
căsuța, fulgii de o sclipire jucăușă
ca niște steluțe
alunecau în atmosfera lichidă
priveam
lumea aceea și renășteam în ea
cu fiecare adorare a privirii
prin care ochiul magic mă sorbea

eram în globul de sticlă, eram
în pupila acelui ochi închisă
priveam dinăuntru
de sub membrana de ninsoare
spre uimitorul afară
spre soare, dar mă simțeam
sălășluind acolo ca într-un cap de zeu...

acum mă scurg
prin clepsidra spartă
ca o apă de raze amestecată cu zăpadă
mă cern cenușă peste abis
peste coji de ou scriu cu carbune
epitaful celui din urmă cuvînt rostit de zeu
din care lumea s-a desprins
curgînd dincolo de ea însăși
prin clepsidra spartă...