nebunia pune stăpânire pe inima mea,
atât de vicleană,
paranoia și hazardul își împletesc discursuri
doar pentru mine
buzele roșii se învelesc
în ger
cu limba ceasului aruncată
peste cuvinte
ascund în palton o inimă frământată de gheare
de ghearele mele
deși între pereții căptușiți cu desfrâu eu știu să mă apăr
cu ger
sunt prea directă uneori, pentru voi,
cei din mintea mea
nimic din sacrificiu nu se pierde
decât o sută de capricii de-a iubi

paranoia și hazardul își împletesc discursuri
doar pentru mine
despre iubiri sucite, amare și schiloade
despre gramul de sănătate ce se autodistruge
între pereții aceia
căptușiți cu desfrâu
pe melodii troienite de halucinogene

limba secundarului se foiește mereu tardiv
la mine
nicodată nu ajung la ultimul perete
mereu sunt la penultimul
și cutia se învârte cu mine
ca un cub în mâna unui copil
iar eu știu să mă lovesc de pereți
ca de singurătate
când te simt departe
de mine
o miros ca un lup,
copilul se sperie
și tot așa fuge la penultimul perete

să-l spargă