Pruncul,
Bucată de suflet smulsă din tine
cu iubirea creatorului vremelnic
și durerea facerii.
Îți stă în poale
agățându-se cu mâinile de aer,
vorbindu-ți în limba puterilor nevăzute.
Gângurește sub mângâierea vocii tale,
râde.
Tu-i spui să n-aibă teamă,
ești lângă el.
Îl îndemni cântat la odihna de care tu,
binecuvântato,
nu ai parte.
Sânii ce-ți atârnă grei
picură note albe
pe buzele lui,
portativele nopților tale lungi.
Și-i spui cântat: odor, inimă, bucurie.
El este tot ce ai al tău,
numai al tău.
Melodia umple spațiile ce vă înconjoară,
luminându-vă cu pace pe voi doi,
legându-vă mai mult decât a făcut-o viața,
disipându-se în lumea ce nu va cunoaște această fericire.
Curcubee, flori, îngeri, fluturi în octave
și legănat de brațe îi închid ochii.
Cu dureri și oboseli minunate,
doar de tine știute,
te întinzi lângă el,
trăgându-l aproape
adulmecându-l,
și adormi jumătate trează
fără cântec de leagăn
ci doar cu grijă
și priveghere.

Pan
5.07.2002