acum știu de ce nu am iubit fotografiile
acum știu

mama a murit
așa fără nicio imagine moștenire
a murit fără să văd
dacă avea ochii rotunzi copilă fiind
dacă s-a dat vreodată în carusel
dacă a primit cadouri la șapte ani

acum știu de ce mi-am pierdut
întotdeauna fotografiile
de ce le țin pe cele rămase
încuiate în sertar
prin plicuri anodine
și nu le arăt decât noaptea

da știu de ce sunt frumoasă
doar în poza când mama pierise deja
cea mai frumoasă imortalizare a fiicei
în vara când lumina s-a stins
definitiv

acum știu de ce veneția din album
mi-a fost distrusă
de ce s-a stricat aparatul atunci când
fotografiam cupola mitropoliei
de ce privesc imagini din paris și
nu pot respira nu pot scrie
nu pot fi

acum știu
un bărbat vine pe dale de întuneric
nu scrie poezii
îmi lasă doar o pelerină de ploaie
și mă roagă să îmi păstrez fiecare zâmbet
pentru el
străinul din oglindă

e absurd
nimeni nu îmi ține haina când plâng