O veche amintire
imi umbreste mintea.
Amintirea mea
si a ta
si-a iubirii noastre,
azi, pierduta undeva,
intre versurile
unei poezii
ce nu se mai sfarseste.
Imi amintesc cum
ochii iti ardeau
cand ma priveai,
imi amintesc
ce fericit eram
cand imi spuneai
ca ma iubesti.
Imi amintesc
ce minunate erau
zilele cu tine,
cum timpul uita
sa treaca,
minutele arzandu-i
fara voie
in al draostei foc.
Imi amintesc
cum obisnuiam
sa ascultam o melodie
la nesfarsit,
fara sa rostim vreun
cuvant.
Imi amintesc
cum vedeam prieteni
singuri
si radeam,
in nepasarea noastra
gandind ca noi vom fi
tot timpul impreuna.

Dar nu a fost sa fie.

Din toate-acestea
am ramas azi
doar cu amintirea
si cu sufletul pierdut.
As vrea sa pot sa uit
ce-a fost odata,
dar totusi refuz sa cred
ca tu nu ma iubesti.
Si iarasi
imi aduc aminte
de ochii tai albastri
ce ma priveaz timizi
cand ma chemau
in jocul lor,
de glasul tau celest
ce ma striga
in miez de noapte
si-l auzeam,
desi eram departe.
Asa imi amintesc
tot ce-nsemna demult
iubirea noastra,
azi uitata, undeva,
intre versurile unei poezii
ce nu se mai sfarseste.