Plouase.
N-au găsit loc
să se odihnească,
s-au așezat pe crucile albe,
au adormit,
apoi au visat,
au venit singure
cu fețele zgâriate
prin păduri unde nu dau
niciodată lăstarii,
pe drumuri de Þară,
înfășurate-n mantii ponosite,
șchiopătând
spre primăvară,
și-au ațintit privirea-n pământ
și mi-au spus:
simți pe buze sarea pământului,
generale?