epoleți
de chiciură pe umerii dezgoliți ai serii.

o altă zi...

femei, care-și ascund fața-n voalul străveziu al dimineții, coboară scările-asemenea filomelelor
ce simt în piept bătaia nemiloasă a crivățului;
grăbite, se îndreaptă spre punctul de întoarcere al destinului-raza vieții dintâi reflectată în a raiului oglindă.


visul pescărușului înfrigurat din vârful catargului ;
visul cerșetorului flămând din colțul străzii;
visul soldatului rănit de nedreptate;
visul ghemuit din lacrima copilului,
admonestat de nepăsarea vremii,
înfășoară
gâtul inelar al universului.
respirația lui de-abia se aude printre arcadele-mpietrite ale zilei

valuri născute din abis, ridică brațele: cer ajutor.
apoi
îngenunchează implorând… în locul oamenilor: “iertare!”



spre seară:
Cuvântul curață fântâna-la timpul cuvenit
deschide poarta:
alai de îngeri luminoși cântând din trâmbițe anunță venirea Lui.

oricât de departe ar fi,
nădejdea
se-ntoarce și străbate uscatele galerii de sentimente omenești.
îndârjită sapă-n suflet fereastră:
cealaltă față eclipsată de tristețe, puțin câte puțin se luminează.

”mă-ntorc spre Tine, Doamne,
mă-nchin în fața Ta
și-Ti spun plângând de
nesfârșitul dor de zbor al inimii:
"bine-ai venit
in suflet
bucurie nestăvilită a
iubirii!"