Iann știe taina pietrelor a scoicilor vii și a apelor înghețate
nopți cu luni rotunde și goale agață el în plină zi la ferestele cu vedere spre nord
mi-l închipui marinar aprig matelot călătorind prin porturi îndepărtate
uneori trece prin țărmul unei alte povești desenând bărci de zăpadă
uneori el îmi trăiește timpul și îmi viseză visele cu discreție

când scânteietoare lumini acoperă orașul
când trec troleibuze cu oameni și întâmplări prin Drumul Taberei
atunci îmi lipesc tâmpla de fereastră
fereastra se face zid zidul devine apă apa îi poartă numele

Iann știe o vrajă pentru îmblânzit tristețea
la el nu e niciodată târziu sau devreme
uneori mă gândesc că defapt nici nu există
e ultimul prieten dinspre miazăzi și primul călător dinspre mizănoapte

i-am desenat două cercuri până acum l-am ascuns în ele și am tăcut
apoi spre cifra șapte l-am coborât în cuvinte
doar cât să aud pentru încă un timp
argintiu colorat
cum bate pendulul în singurătate