corpul meu filmat în crepuscul când forța răsuflării descrește
când formele se retrag și lasă doar urme în aer și pe pământ
flăcări minuscule sau linii în întuneric în limpezime
sare și fier câmpii cu vegetație neagră și verde
se lasă încet seara pe mare
pe orașe cu lumini stroboscopice pe trenuri pe catedrale
vietato fumare
a împins cineva ziua în cataractă
a tras cineva storul și în aer plutește un oxid tare și violet
film straniu decolorat
umbli printre obiecte printre umbre înșelătoare printre capcane
un spațiu ca o încăpere gonflabilă cu flori artificiale
cu râsete pe bandă magnetică cu focuri de artificii
cu manechine zâmbitoare de sticlă
un mecanism al iluziei
un scamator colorează gunoaiele formând mormane de diamante
te scufunzi în mătase în catifea – în putreziciune –
strigă un înecat și în locul strigătului se aude un cântec
la viola da gamba
domnul în frac face o reverență și îți sfâșie gâtul cu ghearele.