aspră cămașă ne e dat să purtăm elian
trupul flămând aproape bătrân și stingher
urcăm colinele și trecem cu pasul spre marginea lumii cântând
statuile vârstelor noastre fericite strălucind a rouă
peste grădini nefiresc suspendate de ceruri

peisaje cu munți albind așteptări
deșerturi din nisipul clepsidrelor noastre
mări peste care am alunecat cu nepăsare și fără de frică

dacă privești peste umăr
în urmă cresc 7 păduri și tot atâtea povești
uriașe păsări de pradă îți sfâșie cuvintele cu foame și fără de îndurare

aspră cămașă ne e dat să purtăm elian
o spălăm în lacrimile celor pe care i-am învins prin amurguri de ceară
o uscăm în vântul plecărilor noastre mereu repetate
ne așezăm apoi în fereastră
de acolo privim groapa adâncă
înflorind primăvăratic
doar pentru noi
doar pentru noi