Doamna și-a retras mai întâi grădinile și pădurile
prin care o respiram,
apoi mi-a retras doza de Înserare din flacoanele cu Septembrie
pe care mi-o injecta de câte ori mă apuca tremurul,
și, în cele din urmă, Ea însăși s-a retras –
așa cum a venit, cu moartea pre moarte călcând –
din cadavrele acestor cuvinte.

De-atunci, sângele continuă, totuși, să-mi susure
(dar nu spre infinit),
carnea continuă să colecționeze anotimpuri
(conservate în vid),
iar memoria continuă și ea, potrivnică și sârguincioasă,
să secrete imaginea cu care voi fi confruntat
la Gala Filmului de Apoi,

în timp ce partea rămasă Îl roagă pe Dumnezeu în fiecare seară
să certifice dacă mai exist –
adeverință care mi-e necesară
mai ales dimineața, când, după ce-mi întorc ceasul,
o voce din el îmi spune deslușit :
- Azi, timpul tău s-a oprit !




(volumul "În acte, ești viu"-2001)