te știu privind spre asfaltul ud și lucios din țara aceea îndepărtată
cu umerii aduși înainte a teamă un măr ionatan în buzunar
și fără de mine
eu trec prin Piața Lahovary cu eșarfă arămie și ochelari violet
zâmbesc unor teneși verzi și îmi aduc aminte de tine

într-un târziu ai să vii urcând câte două trepte în grabă
dar ca de obicei eu am să fiu plecată deja
într-o altă țară îndepărtată
ai să deschizi ușa ai să mă strigi și apoi ai să taci
înțelegând și privind locul gol din fereastră

toți se vor grăbi să îți spună că e mai bine așa
era prea mofturoasă prea mult râdea sau tăcea
și mai și purta mereu după ea
1000 de pietre albastre

dar nu fi trist dragul meu nu fi trist
chiar dacă așa se va întîmpla mai mereu
uite norii cum aleargă pe cer
eu i-am trimis înspre tine
ia-i și ascunde-i în buzunar
sunt de la mine