mă voi întoarce din drum te voi privi fără frică
orașul ne va pipăi rănile cu vârstele noastre cu tot
un soare uriaș va crește din zidul la care am stat și am tăcut îndelung
atunci voi îmblânzi șerpii cei albi ai casei
fete cu sacale ne vor străbate diminețile
neranțule firave purtându-și prin ceață saboții de lemn

stradele urcând strâmt spre cetate
iarbă tânără printre pietre
mai verde decât licoarea băută
pe înserat la cafeneaua din port
vise oarbe alunecând peste ochii închiși

vor veni ploile apoi și odată cu ele
vom ajunge hrană pentru păsările cerului
ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat
ca și când niciodată nicicând

prin sita lumii ne cernem
praf de drum
pâine veche și tare
ce nu va ține de foame
nimănui
niciodată
nicicând