Mie, fata cu soare
Pierdutul zenit și rama, felia de ocean
Eu și eu...
Vara, cireașa, cîntecul nostalgic
Salt peste delirul primăvăratec
Fervoarea cristalului...

Să-mi lustruiesc în cuget ce e pur
Filosoful nu vede, nedesăvîrșit în simțămînt!

Din nou mă prăbușesc, așa, în mine
Și iarăși nu pricep nimic din viață
Vorbesc, de fapt, tac și susur
Vălmășaj, utopie, himeră
Alb, absurd, nepriceput geamăt.

După carte mîna întind
Vlăguită, refuză partida de logoree
De fapt, mănînc în silă, gîndesc...
Devorez amintiri
E suprafață și totuși adîncime
Pustiul din mine.

Fascicol de raze în jurul țestei
M-am încoronat ridicol cu un strop de virtute!

Nu scriu poezie și nici nu adulmec flori
Nu mîngîi cu placere pisica alintată
Nu smulg și nu sădesc
Strîmb doar afurisit aparențele.

Nu blestem, nu cer, nu dau, nu culeg
Mă amăgesc doar puțin, nici nu mă mai amăgesc...

Sînt lună uneori, alteori sînt apă
Dar cel mai des noapte sînt.

Uneori și piatră de hotar, chiar Vivaldi
Rareori vanitoasă, mai mult antagonică

Aș încerca să fiu, să exist, proaspăt...