Taie-ți și tu o halcă de osânză
din Scroafa tolănită peste țară,
unge-ți cu ea privirile și glasul
ca să te poți strecura, slinos,
prin toată aglomerația de burți privatizate
și buci medaliate cu „drepturile omului”,
care-și suge credința și vlaga de la țâțele Scroafei,

fără să calci pe bătătură –
prin existența ta inutilă și stingheră –
taraful de milițieni
care execută orice la cererea țiganilor.

Ajuns acasă, încuie bine ușa-n urma ta,
și, în pustiul intimității,
vomită în numele Tatălui
toate rămășițele zilei,
și nu uita să mulțumești lui Dumnezeu
pentru darul vomei ca certitudine
că tu ești încă altfel …




(volumul "În acte, ești viu"-2001)