de câte ori mă pierd prin buzunarul cu hârtii șifonate
încerc să scriu pe ziduri pe pielea palmei
sau pe lobul urechii tale

nimicmaisimplu

cerul e jos râul e sus și noi înotăm
pe tălpi aderente prin norii
atât de compact văluriți

vezi omul de pe celălalt mal e mereu însoțit de soare
și ne face semne cu mâna dacă sărim acum e bine
încă nu au dat copci în styxul
cu pești multicolori

scena deschisă așteaptă ospețele îngerilor
zidul se dizolvă sub degetul meu acid
lobul urechii tale are ceva rotund
de spus lumii

nimicmaisimplu

pretutindeni ne regăsim adresa și matca

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.