mult timp a fost
o fotografie
o făptură
îmi părea
necunoscut de frumoasă
niciodată n-aș fi vrut să știu cine e

dintr-o dată n-o mai vedea nimeni

se topeau toate încetul cu încetul
degetele pereții pauzele
de tras aer în piept
picioarele înghețate în pragul
unei întâmplări

se scuturau orele

lasă-mă să te salvez de tine
acest lanț e ca o vrajă
neterminată
am sânge aici am iad poezie
cartea știe tot
știe
șuvoaie de nebunie ard
o devălmășie ce-mi cutreieră zilele
în căutarea unui singur lucru
ultimul



caut o limbă în care să vorbesc