Ochi…


Și iar îmi curg lacrimi din ochi…cât ochiul!
De parcă toată viața mea-i o lungă suferință
Și – ușor se – ntind pe obraz ochii
De parca-ar căuta în barbă încheierea!
Și iar mi se ridică, și iar cad
De parcă joacă jocul suferinței mele
Și veselie par să – mprăștie pe – obraz
De parc – ar fi mieluții la-nviere
Ce zburdă pe un câmp înmiresmat de flori
Dar mie florile îmi sunt suspine
Și stau cu – oglinda – n fața mea
Ochii să mi – i adun de pe obraz…
Dar s – au întins atât de mult, de parcă
Mi – e toată fața ochi și văd prin piele,
Dar ce păcat că nu îmi văd iubirea
Ci deznădejdea dorurilor mele!
Și ești și tu, și chipul tău, acolo – n colț
Ca o icoană sfântă – n al meu suflet
Dar ochii mei uscați îmi sunt de vânt
Iar tu te pierzi între secunde și în scâncet!
Și pe obrajii mei rămân doar ochii
Pe care – i vezi și tu acum că se îneacă-n lacrimi
Dar timpul va usca durerea
Așa cum mi – a uscat și ochii morți de lacrimi!