o seară ca aceea ce se duse
ca pâcla suptă ce-a supus orașul
cel aruncat cu silă pe fărașul
cu împuțite rupte catrafuse
o râncedă scursură-n sufertașul
cu ore sterpe și deplin apuse
prelinse-n șanț într-un acces de tuse
o iasmă-n visul devenit chezașul
atâtor umbre bâiguind incerte
golite-n zori de-un singur intestin
cu-acea fervoare de mișcări alerte
când fericit apuci să spui amin
o noapte-n care amintiri inerte
nu dibuiesc un roditor destin


8 noiembrie 2006