M-am născut în zodia umbrelor:
dar steaua mea norocoasă s-a stins,
înainte ca eu să mă fi născut!
Ursitoarele care mi-au tors destinul,
au fost transformate în statui de cenușă
pentru că au uitat să mă însemneze,
cu simbolurile necuratului pe inimă,
așa cum plănuise Cel pentru care
a fi, uneori înseamnă continuarea
păcatelor celor care au încercat să-și
prelungească existența prin noul născut.
De altfel, eu am fost botezat ceva mai
târziu, într-un mod absolut original,
de câteva vrăjitoare, care după ce
m-au dus la malul mării, în toiul
unei nopți fără stele, m-au legat la ochi
cu o batistă neagră, au făcut cerc în jurul
meu, au dansat un dans păgân, mi-au
cântat cântece melodioase dar barbare
și mi-au însemnat fruntea cu o stea
desenată cu rest de tăciune.
Una mi-a pus la ureche un ghioc,
ori o scoică prin care, odată cu zbuciumul
talazurilor, am auzit limpede: „Cu voia
îngerului negru, dat întunericului”.
De atunci, -și iată sunt în plină maturitate-,
trăiesc în umbra astrelor și a oamenilor;
Nu știu ce-i aceea limpezime solară.
Știe oare cineva ce-i aceea lumină?
Dați-mi și mie o scânteie cu care
să-mi aprind visele. Se poate?