și s-a făcut liniște
am ieșit din semne cu umilință
împovărați de atâtea seri în care am stat la masă cu neputințele noastre
porțile s-au închis
primăvara aceasta vor înflori iar gări mici și îndepărtate
pe drumurile fiecăruia dintre noi
oamenii stau închiși în casele lumii
noi nu ne vom mai întâlni niciodată
nu plec nu mă întorc nu trec mai departe
rămân aici la capătul dinspre întuneric al pământului
știu pe de rost orele ierburilor înalte
crescând peste pietrele crăpate ale distanței

călătoriile ne-au pierdut
atâtea drumuri străbătute în căutarea noastră
fiecare soldat pe care l-am pierdut în războaie
se va întoarce victorios însingurându-ne

duminicile orbilor ne acoperă
tac ascunzându-mă în această liniște

doar o femeie privind pe fereastră depărtarea
poartă pe umeri o haină bărbătească
în ochii ei o lumină