mereu ipocrit de sărbători
orașul meu seamănă cu las vegasul
nu mă-ntreba cine- a mai murit
doar bacovia e viu alături de mine
absența ta aprinde lampadarele
miliardarii orașului au început
s-aprindă păpuși de ceară
de mult n-am mai văzut bufnița Athenei
făcîndu-și cuib pe umărul lui Socrate
înjunghiat de lama înțelepciunii
amirosind a lămîie și a cucută
inima ta ține –n echilibru iluzia
numai că eu-ți voi rupe vălul Mayei
pentru ca orice vis să devină
mai întîi realitate
în sala de așteptare
debraiez malaxorul etern
timpul se-mbracă-n alb ca o mireasă