spaima e cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla
în seara asta lipsită de evenimente în
prima clipă m-am gândit că pot să adorm într-o liniște
prin care numai scrâșnetul roților de tren să se-audă brusc și bocancii
soldatului pe creierul tumefiat

cu o foarfecă mai tai din somn din pat din șira spinării
storc o lămâie peste fața scufundată în muțenie
ling sarea de pe mână și sorb brusc amestecul semiconștienței

de câte ori era să-mi înghit limba în copilărie
în zilele când deliram desculț prin zăpada până la brâu
prin lanurile de grâu ale coșmarurilor
sub mâinile celor care mă țineau ca pe o vietate destul de rapidă
prea fragilă pentru genul acela de acțiuni reci
cu ochii țintuiți la un ceas al pierderilor de memorie

tata mi-a spus în glumă că am ucis în timp ce urmele
pe albul paturilor îmi strângeau frica în plex
privirea mi se desprindea de lucruri și rotea în aer
litere de-o șchioapă care descriau exact locul crimelor
o mulțime de amănunte despre cei uciși dar nu

el nu era tatăl meu care îmi aducea a două zi ceaiul pierdut
printre degete și îmi rupea fața cu mângâieri ci doar un tată
al somnolențelor