ce bine se simte Preasfântul când… cântecul naiului inundă-n lumină pădurea!



Cel care a-nvelit mocnita viață
cu
focul veșniciei,
nu apleacă a sa ureche
s-asculte
al hulitorului plânset.


Păstorul-din seninele ceruri,
risipește
cu suflarea puterii sale
umbrele lupilor,
ce mișună in spatele mieilor.




pe frânghii de tril de ciocârlie
coboară
în casa mireanului- totdeauna
săritor s-ajute măcar cu-o vorbă bună pe lazării lumii acesteia.
Preasfântul se așază la masă,
mănâncă:
grâu fier îndulcit cu miere;
bea o cană cu vin în cinstea strămoșilor-șuvițe in
funia neamurilor ce leaga” ce este” de “ce-a fost”,
se-nchină,
binecuvintează primitoarea gazdă
și…
pleacă mulțumit.