prietene îți povesteam
despre pantofii aceia roșii pe care îi priveam atentă
acum vreo 30 de ani
în vitrina magazinului de lux din Orașul cu prea mulți oameni

îmi lipeam cu gravitate nasul de fereastra casei mele de atunci
mă gândeam la ei
ca la un dar de preț pe care îl voi primi în curând
nu i-am avut niciodată
asta pentru că nu i-am cerut la timp potrivit


(nu știu de ce alerg uneori desculță peste vremuri fără contur
poate și pentru că victoriile ne iau întotdeauna
prin surprindere
desculți trecem prin ușa întredeschisă a neputințelor noastre)

da
erau pantofi roșii de lac
aveau șireturi de mătase
așa mă gândeam atunci
dacă i-aș fi avut 7 țări inocente aș fi străbătut cu ei în picioare
pasul meu ar fi trecut peste ierni sau veri inutile
nu i-am avut niciodată

albesc primăvăratice seri la ferestre
zâmbetul meu este supărat
m-am plictisit și vreau o pereche de pantofi roșii
chiar și acum după 30 de ani

și
dacă îmi lipesc nasul de ferestră
văd 7 țări încolțind inocent
doar pentru mine

desigur nu m-am schimbat
poate mâine
sau nu

suav un gând al meu de demult mi-a vorbit astăzi
bună seara danule
nu-i așa că n-ai să îmbătrânești niciodată?

desigur nu are dreptate îmi spun
privind cu nasul lipit de fereastră spre oameni
așteptând o pereche de pantofi roșii în dar