Bătrânii se plimbă printre statui
Le ciocănesc cu bastoanele
Si îndepărtează mușchiul crescut ca o piele firească
Peste ochii goi.
In parc se deschid vine cu aur vechi
Confluând cu apa din fântânile fecunde
Si luminescența lor unduiește în aer hipnotică
Printre amintirile de care se dezic cu toții
Excizându-le din subconștient
Cu un cauter necruțător. Stafiile nimănui ajung
Să bântuie aleile și locurile comune -
Chioșcul fanfarei militare, grota ascunsă de iederă,
Si să se prelingă cu mișcări nefirești
Peste piatra rece a statuilor
In care mai poposesc uneori
Speriind copiii de grădiniță.

Peste cioturile de piatră ale ruinelor
(foarte la modă în grădina publică)
Lumina iși recapăta consistența mondenă
Intrerupând criza de anxietate adusă de fiecare răsărit,
Când trebuie să te pipăi să afli
Dacă mai ființezi și să-ți retrăiești trecutul
De teamă să nu-l fi rătăcit printre străini.