În viață întâlnești mulți oameni.
Doar unii rămân în sfinte amintiri,
Ce te veghează ca o adiere
Simțind uneori a lor mângâiere.

Este senzația ireală, bineînțeles,
Niciodată dovedită a lor sens.
Se întâmplă doar celor cu multă iubire,
Care au avut pentru ei nespusă prețuire.

Deși poate nu întotdeauna ai primit
La fel cum tu ai dăruit.
Tot astfel cum nisipul iubește marea
Dar ea nu împărtășește chemarea,

Ci doar erodează malul nisipos
Pricinuindu-i un gol alunecos,
Cititorul va spune: apa trece, pietrele rămân,
Dar și ele, câteodată, se rostogolesc din drum.