nu lăsa lumina să intre în camera aceasta
închide ușa când pleci
e frig și februarie trece
poate martie îți va aduce vești despre noi
drumul e alb înainte
trec prin bucurești metrouri troleibuze și nori
zâmbetul meu este trist
niciun cântec astăzi pe stradă
doar oameni bătrâni și dricuri
ducând spre departe cuvinte
dacă privești atent eu sunt acolo
în ventriculul tău stâng
desenând cu o grație absurdă cercuri albastre
pentru încă o neînțeleasă de nimeni poveste

închide ușa când pleci
altfel lumina va intra rostind alte și alte prea multe cuvinte
privesc atentă spre umerii tăi aduși înainte
spre teritoriile vaste ce cresc între noi
nu vom pierde și această vârstă
ea e a noastră
o merităm

dincolo de munți cineva mă strigă pe nume
eu nu sunt aici

prin bucurești trec dricuri
ți-am mai spus
ele duc spre departe
tinerețea și trei versuri jumate

și
uite așa se scrie poezia aceasta
nu ne va ține de frig nu ne va ține de foame
doar va lumina într-o zi
printr-o ușă închisă
prezența mea permanentă
în acel ventricul al tău