uite zac pe tavă cu un măr în gură
nu mai am măruntaie nu mai am nici dinamită în creier
nu-mi flutur coama blondă
nu-mi desfac pumnii fierbinți
în care îmi țineam ochii
ferindu-i de privirile vecinilor împăiați
nu-i mai șoptesc la ureche miliardarului vorbe
îndrăznețe și precise
care ajungeau direct la inima lui mustind
de sânge bătrân
nu știu ce-a fost cu mine în noaptea
de duminică spre luni
când am acceptat să-i mângâi bărbia dublă
iar el să-mi coasă de marginea omoplaților
două aripi de porumbel
spunându-mi că mă angajează în sfârșit
îmi dă un post de înger păzitor
acum zac pe tavă cu un măr în gură
aștept să se înfigă un stol de furculițe de aur
în carnea mea
nu-mi închipui ce s-ar fi întâmplat cu
albastrul cerului
dacă nu l-aș fi ascuns într-o cameră făcută din oglinzi
migratoare