Dormea ostenitul drumeț. Dormea adâncit
în visare, când ea, veghe neostenită, îi
cânta aproape șoptit un cântec de leagăn!
Ochii ei mari și albaștri, risipeau o ușoară
lumină opalină pe tâmpla lui în care se
vedeau bătăile trecerii timpului.
Fie-ți somnul plin de vise curate și de mine plin
visul să-ți fie, ție venitul din altă lume și din grea
călătorie. Þie, venitul din lumi bătute cu pale
de foc, visul să-ți aducă odihnă și-un dram de
noroc, pe care să-l legăm în batista mea albă
și cu care să pornim alungarea blestemului pe
care și tu și eu l-am primit într-un strop de sânge
la nașterile pe care ni le-au sorocit două ursitoare
gemene, frumoase și grele de singurătate.
Dormi blestematule și te scoală mai limpede
decât diamantul pe care-l ține pe degetul mic
Craiul nopții și al dimineții. Să te scoli râzând,
așa...ca dintr-o poveste în care singura
realitate suntem doar noi doi și cântecul acesta
pe care ți l-ar mai fi cântat doar maica ta.