cu lopețile pe umăr piticii visau aur la umbra copacilor
le intrau gâze în gură
supliment nutritiv

în dosul cătunului
moartea își trăgea sufletul din toate părțile
mulțimea grămadă la ieșire
era reducere acum ori niciodată

timpul avea cocoașă
mergea încet fără umbre
aveam ocazia să fim două lichide
care se coagulează la infinit

niciun picior de pitic nu mai mirosea a curcubeu
căciulile date peste ochi ca o ceață îi îndepărtau de noi

apăruseră și niște ridicoli care
plimbau dragoni în lesă

toate astea până când
din pricina neploii
un nemuritor a spus unei gropi
nu mai pot
recunosc îmi este dor de moarte

atunci totul încremenise
sau era oricum un val sortit prăbușirii

iubita
se cățăra prin copaci să își ascundă
în ultima clipă
iubitul
din sân pentru alt cândva

momentul acela
ținut secret de toți zeii
arăta din ce în ce ca o barcă de hârtie
eșuată în cadă

un pitic s-a întors pe cealaltă parte
și s-a dizolvat în frunze

gata