și se-mprimăvărase fără să bag de seamă
iubirea se topise și eu, la fel, cu ea
precum un stol de păsări cu aripi de aramă
deasupra unei ape ce nu se mai sfârșea

precum o salcă albă cu plete plângătoare
și rădăcini ajunse la capătul puterii
o parte-a mea de suflet s-a împietrit și moare
scăldând, nedrept, în lacrimi venirea primăverii

sălbăticia moale și fragedă a ierbii
se-nclină vântuită, duios și pătimaș
ca-ntr-un balet al morții tresar de'ndată cerbii
adulmecând o pală de aer ucigaș

și timpul care vine asupra tuturora
popoarele de frunze, se ard... fântâni se sapă
lumina se-mplinește făcând bogată ora
iubiri se nasc în marte și altele se-ngroapă