Eu, nu
doar tu mi-ești dator
o ușă gata împăcată
spintecată cu barda
pe mijloc, sub umeri
și o fereastră
de sus până jos
izbită curmeziș
de pescărușul tău orb
căutând dincolo, albă
cealaltă jumătate
de zbor

Mică-i bolta
în ochiul tău ațipind
oacheșă, luna ovală
rezemată de tine
ca o spinare
de broască țestoasă
adormită pe-o tablă de șah
dar mi-ești dator, omule
încă o venire întreagă
până când regina
nu-și va sufleca mânecile
pentru un pumn de nisip
un ghioc fără glas
și-o țigară
până nu-ți va spăla pistruii
nu-ți va lustrui lobii urechilor
și nu-și va subția buzele
pipăindu-ți marginile
și încălzindu-ți cu gura
rostul amorțit al aripii

Îmi datorezi un cuvânt
până la capătul lui
apoi îți va dezveli
ea însăși
mâinile solzoase
îți va descoperi timpul
putrezindu-ți sub unghii
duhnind a mâl și a sare
ca un pescăruș
înecat