venele societății se sparg frecvent
sevele oamenilor se scurg pe trotuare,
cum să mai reciclezi pungile de chipsuri
fără să dai suflete prin mașina de tocat carne
de singurătate se joacă șotronul
pe asfaltul ecranului de televizor
iubirile se vând la kilogram
în piețele de legume cocoțate pe tocuri,
cu fuste din lac și rimel de 2 lei.

degetul din mijloc spune și el câte ceva.

ce tristă te văd peste un număr de ani:
10, 20 (nu mi-ar păsa nici dacă ar fi 100),
când te vei fi vândut prin curțile vecinilor
pe „2 clipe mai târziu”;
de ce ți-ai amânat, nebuno, moartea
cu 2 secunde / bucățică de lut,
ție n-or să-ți mai crească unghiile niciodată
pentru că ți-ai scos la licitație și rădăcinile.

la vie en rose nu se vede pe fereastra autobuzului.

e timpul să închid ochiul spre mâine:
eu nu accept să mă vând pe secunde,
sevele mi se coagulează și tv-ul e în stand-by,
șotronul va fi șters de pașii altora
pentru că je m’en fiche
et je ne regrette rien.