Ce-i veacul pentru mine? Și ce-i eternitatea?
Am să te aștept cât cerul va stărui pe sus,
cât El va ține lumea și stelele pe partea
pe care tu mai stărui și încă n-ai apus.

Ce-i depărtarea-n sine? Distanțele ce-s ele?
Nimic, doar o părere, un aforism subtil,
când eu te am în rugă și-n gândurile mele
și când te duc de mână, așa ca pe-un copil.

Așa că tu fii tare și fă din suferință
un imn de bucurie, și de mândrie fă,
că roaba ta se roagă și-i arsă de credință,
'ți-mparte suferința și lângă tine stă.

Să nu mai crezi că-s tristă; că-s veselă să-ți pară,
că iată-mi pun în plete un fir de busuioc,
ca să te am pe tine în visele de seară
și-om pune foc tristeții și suferinței foc.

Devoțiune-n rugă și-n candela din grindă
ulei de măsline și iasomie pun,
fum de tămâie arsă pe chipul tău din tindă,
și câte-o cruce mică trudesc pe sub zăbun.