Tristețea noastră e o culme de 300 de minute și 300 de mesaje perfect întinsă între buzele noastre de care ne suspendăm nebipurile, nemesajele și nevorbitul.
Așezi 3 tone de iraționalitate peste ea și deodată puf un colaps gravitațional!


Sunt cuvinte înflorind din vâscozitatea cremoasa care se bălăcește printre papilele gustative ale unei limbi lipsite de nervul rațiunii

Trebuie să fie o trăsătură de familie, debilitatea asta, dar eu sunt singurul ei martor tăcut așezat pe un scaun de al cărui spătar se lovesc consecvent toți trecătorii
deși spațiu de trecut e destul

De celălalt capăt al mesei stă legată printr-o sinapsă (precum condamnații)
hipotensiunea -prietenul meu matinal
mă întâmpină ca de obicei cu o prăbușire pe podea
ca atunci când eram mică și mama îmi încondeia dintele de lapte cu un firicel (consistență ațoasă îmbibată în salivă)
îmi rupe nervul înconjurat de pulpă dentară și rămâne așa suspendat
o încercare eșuată
călărețulfărăcap

Eram conștientă că îmi izbeam spasmodic capul-capul-capul de perete, iar creierul meu plutind lânced în lichidul cefalorahidian se lovea ritmic de osul frontal în care zac tăcute gândurile mele, pândind cu vigilență momentul evadării

melodios se scurtcircuitau
imagini
și
amintiri,
dar niciodată n-am reușit să prind
prima armonică