nu am vorbit am început să număr pierderile definitive
cărțile se ridau sub mâna mea obosită
din trup țâșnea o apă verzuie
durea orice trecere a secundelor din stern
până la ochii tăi tulburați de sincopă

durerea mea năștea altă durere și tot așa
fără oprire bulgărele ăsta negru dinspre mamă spre astăzi
cheagul ăsta ce trece dintr-un pântec în alt pântec
prin cine știe ce legi

în ziua aceea aș fi putut adormi în locul ei
pre-simțirea febra din ceafă întunericul deplin
în care am intrat fără să știu că viața se dă morții

și pentru totdeauna am aflat cum
nicio dragoste nu se plătește cu o moarte
nicio ieșire din comă nu îți reface complet celulele sufletului

vine un timp când înoți în fluxul intern
ca în pământ
te acoperă încet încet malul surpat malul de oameni
pe care nu i-ai putut păstra vii


nu am putut mișca doar m-am rugat
iartă-mă și tu
așa cum îmi iartă Dumnezeu necugetarea