jocul ne poartă printre lasere și oglinzi
spre locul de întâlnire din jumătatea umbrită a timpului

privirea unui copil curbează spațiul, îi împrăștie culorile
pe cârpa cu care a strâns răcoarea ierbii în zori

cântecul meu îți iese prin umăr, lacrima ta îmi zvâcnește în stern,
ființe neatinse își uită cercul roșu în tremurul glasului

căderea apei prin coșul de nuiele e o durere plăcută
într-o poveste în care nu mai putem fi descriși separat

pielea e carne vie a trupului jupuit de lumină,
sângerare a limitei de vuietul schimbării când treptele

abia părăsite dispar și neîntoarcerea apropie inima
de saltul în gol spre smerenia lui Dumnezeu