Te-am regăsit într-un sfert de vis
în noaptea când ploaia a distrus narcisele

În sfertul meu de vis născut în chinuri,
veneai desculț, împleticit spre casa mea,
te îndreptai spre fereasta mea,
fără să privesti înainte

și atunci știu sigur că m’a cuprins
o frică nebună, dementă, de nestăpânit
că n-ai să poți să calci
peste straturile narciselor distruse de ploaie
sădite de noi când eram tineri
și de care eu fusesem atât de mândră,
că ai sa crezi ca nu mai sunt acolo,
că m-a alungat vremea rea,
că n-ai să înțelegi că ploaia nu m-a speriat
și că te-am așteptat pe terasă
până ce vântul mi-a vlăguit lampadarele,

că ai să bați și eu n-am să pot să-ți deschid
pentru că visul meu chinuit și neterminat
o să mă țină captivă,
că n-ai să știi
că atunci când am plecat să-mi plâng narcisele
te-am luat cu mine in visul acela născut în chinuri
de teamă să nu uit nici când dorm
să te aștept
să le plângem împreună
și să le răsădim