noile brațe sădesc flori
pe mormântul celor putrezite
și șterg cu mâneca de lacrimi
statui de miez de noapte
halucinante păsări abia
din somn trezite
pun piatra ultimă pe-un zigurat al morții
în timp ce unei stele abia căzute
îi cresc alți dinți de lapte

picioarele ca două răni albastre
ascunse-n pielea unei antilope
mai au pe tălpi
o urmă din încredințarea cea dintâi
,,am vrut să-ți bântui prin sufletul
prea crud și neatent
rămâi...’’
viermii aceștia albi de carne
credeam că-s bestii mizantrope
dar se preschimbă-n fluturi albi
când plâng cu lacrimile noastre