Sinfonia unei dimineți


Floarea soarelui zâmbește,
Sus pe cerul fără nori,
Sub un nuc tăcem iubite,
Inhalând umbra lui verde,
Mirosând proaspăt și crud.

În tăcerea dimineții
Spartă brusc de zburătoare,
Roua lasă firul ierbii
Să se uște pe spinare.

Focul inimii scrumează,
Digerând în amintiri,
Doar cu lacrimi de izvoare
Mai putem să-l liniștim,
Iar lumea se minunează,
Cum, batrâni ne mai iubim ?

Și cu ochii sus spre cerul
Cu nesaț de-nbrățișării,
Ne mirăm și noi de felul
Gustului dulce-amar,
Al Iadului pământean.

Mult visatele chemări,
De câțiva ani buni în coace
Noi abia le degustăm,
Poate Raiul ne iubește
În sinfonia vieții,
Doar copiii lui suntem.

29-04-2007