te poti apăra, să zicem în fața unui juriu exigent
dar eu sunt poeta care vede
partea cea plină a paharului
mă uit în zare si-ți văd amprentele viitoare.
m-a marcat aceasta spovedanie a ta
care nu promite nimic iubindu-mă.
și eu în fiecare zi îmi sugerez
ca voi face dietă cuvintelor ... înainte de căderea
pe care o simt amenintzatoare și perfidă
ca un iris veșnic!
între noi e o bulimie de înțelesuri
într-o desfrunzire sărăcacioasă
a noii dimineți
poate de azi, de ziua Independenței noastre
ne vom atinge-în sfârșit - inima!
*

știu ca nu știu nimic
cum a zis-o nemuritorul Socrate ,
nefacându-și autocritica …
eu nu fac dosare, nu fac nimic ca să te indispună
investesc în lumina ochilor tăi plecați
și în gestul tău unic de protejare, de alintare
când tocmai eu n-am fost protejata copilăriei
ci, ca și tine înșelată de prieteni.
acum eu sunt stâlpul deciziilor

eu primesc observațiile amneziilor inerente
tot eu am memoria cea de pe urmă
amintindu-i unde-și uită lucrurile, ochelarii,
gândurile, gesturile, preșul
de la ușa sfinților, peștii din vidul lacrimogen,
și totuși …
la geamul meu își face cuib o turturică

chiar dacă am indispus marionetele păpușarilor de pe
rom_jews!