în dimineața ambiguă de primăvară
goi până la suflet ne adunam zilele în palme
ne întâlnim în tăceri așezându-le de-a dreapta și de-a stânga inimii
dincolo de orice îndoială fiecare cuvânt naște o speranță
refăceam din cioburi anii de șapte ori câte cinci
devenind silabe plus necuvintele-n doi

hai să ne jucăm pe arcul timpului
în sunetul de trâmbiță al necuvintelor
regăsindu-ne sufletele înfășurate în eșarfa cea roșie
parcurgem dramele separat pe făgașul apelor
întâlnindu-ne în noaptea nesfârșită

între noi doar tăcerea rămâne fidelă
zămislind în palme întoarcerea în doi

cine sunt eu cine ești tu

figuranții unei iubiri în decor de ceață