Străzile își curgeau josul înspre mine,
și dintr-o dată totul devenise cibernetic și fără legatură,
ca o grămada de fire nesecurizate, aruncate în creștetul cuiva, într-o dimineață ploioasă.
Așa îmi cerneam zilele, iar nopțile mirifice
îmi erau scrise în juralul vreunui anonin; le citeam mereu un an mai tîrziu,
cu o frică și o bucurie străine trecătorilor.
Lumina desena chirilic chipul tău întrebător
și degetele nu cunoșteau mai mult decît traseul pe care l-au parcurs.
Același traseu, un alt trup,
pînă cînd bălțile și nefericirile mele au ghicit trecutul tău;
notat într-alt ziar comun și șters.
Atunci am început cu frenenzie să colind străzile ca și cum
tu erai orașul, iar eu înnebunită îți căutam inima.
Și într-o noapte furtunoasă a fost pană de curent.
Dimineața nu a mai venit pentru viitorul tău trecut în ziar,
Iar eu am încetat să mai ies din tipar.