talerele tâmplelor tac din nou rezemate de sticlă:
la ce bun?

să cântărești ceea ce oricum vezi dublu

al treilea ochi...

alt ochi... nu există...

viril
creierul ființei umane suferind de strabism
răstoarnă nominalizații cu picioarele în sus
pomului de crăciun îi înstelează rădăcinile
nimic nu e verde în afara foiței de aur de pe
ramele naturilor moarte

numai săracii cu duhul cred viața hologramă

suntem gumele de șters ale schițelor nevăzute
sub culori mincinoase

orice pensulă are utilitatea unei virgule
de aceea
arta plastică întâlnește muzica înaintea poeziei
nu are nevoie de cuvinte întru minciuna
rostită în luările de cuvânt
ale premiaților:

moartea este un nod în gât –
scopul rușinos al grafomanului de a ajunge în
manualele școlare

cum să vă iubesc apropiaților dacă
mă simt între voi ca în
lada de gunoi a pieței de pește

sărmanii cărora le lucesc ochii de foame pot crede
că sub solzii împuțiți așteaptă spiritul alb și moale

poezia? acvariul de care ne izbim în mod repetat
buzele