noaptea-
heleșteu în care peștii întunericului
măsoară cu priviri speriate de stele
adâncimea visului
a plămădit din munți de lună
cuvinte

ascuțit este țipătul corbului
viclene viitoarele răsărituri
amurguri-rătăcite-n ambiguități coborâtoare din ochii șobolanului
se spală pe mâini
cu roua dimineții
speranțele înăbușite în scântei de soare
țiuie în urechea timpului



în cuibul ei de zăpadă
pasărea amețită de curgătoarele flăcări
martor tăcut
e

*


și-n mrejele tainicului vis
in voal citrin
luna
cântă la orgă
o muzică de bach destrămă încet-încet tăcerea
în timp ce
un biet
păianjen
strânge-n grabă
pânză nopții într-o nucă