Siluete precare umblă prin parcuri
Ațipesc pe bănci de lemn
Ca pe rafturi.

Iată-le cum lunecă
Pe rulmenți de iarbă cu bile de rouă,

Alături de valiza soldatului.
Scrisoarea lui mi-o destăinuie vântul:

"Mamă, niște plumbi tociți
Mi-au tulburat sângele-
E pace și eu mă clatin
Ca o tulumbă cu vinuri fierbinți.
Mă cercetează dezgustători.

Sunt liber:
Infanterist fără glorie
Unde să plec
Dintr-o mână întinsă
Ca piatra pe apă
În salt scufundându-se,

Dintre arbori
În hamul potecilor?

Inima mea ca o tufă de fragi
Atârnă între lilieci
În scorbura zilei.
Nu mă întorc."