**lui Ivan Generalic**

lungimi de undă fracționate, acul scalei oscilează în derizoriu.

turmele negre urcă dealurile de nori căptușite cu spinări de cactuși.

deasupra dinților de lapte,
mare spaimă:
suspin curat înghețat;
șirag de perle roșii pe frunte și-n jurul gâtului...
privirea stinsă.

înfruntă haosul confuziei spicelor:
cocoșul prins de par.

n-au mai putut îndura
strigătul lui de deșteptare... și
l-au pironit.

consternarea își prelinge unguentul printre crengi cu frunze
albastre.

vâsle-prelungirea aripilor,
surpă malurile înserării;
aura roșiatică a hotarelor ei
dispare încet, asemenea unei fotografii supraexpuse la lumină.

marii prădători fug în toate direcțiile, abandonând plasele;
sunt ridicate, apoi băgate sub brazde,
rânduri, rânduri de instincte vătămătoare.

stele s-au rostogolit pe poteci de durere.

pe cerul gurii turbatului întuneric,
mai veghează-nadă pentru al dimineții rechin...
doar un… cu-cu-riguu viu.