intr-un tarziu de zi nenorocita,
te-am auzit vorbind si mi-a placut,
as fi putut sa jur ca-i necuratu'
ceva din firea mea de om nu m-a oprit
sa ma intorc si sa contemplu un om venit din infinit,
un simplu om care cerseste,
cerseste o clipa,
doar atat!
te-am intrebat de nume,
iar tu mi-ai zis ceva legat de un satuc
din Danemarca, cu care seamana la vorba nu la scris,
ceva exotic, oricum de nedescris.
in goana ta dupa un loc, m-am oferit,
vroiam sa-ti dau ceva,
ceva la care nici nu m-am gandit,
ce poti sa dai, ceva de neprimit
pentru un biet necunoscut?
mi-ai sugerat ca esti fugar
ca fugi de timp si de trecut,
tu socotesti orice-n secunde,
secundele ajung acest trecut,
cum ca traiesti, transformi orice „acum”
in „era”, „a fost” sau „a trecut”,
intr-un final
sa faci din tot ce-ti dau un scop pierdut
in timp, in spatiu, ceva ce nici nu s-a nascut.
si mi-ai mai zis privind prin geam la zori,
ce mi-ai mai zis?
Era tarziu, am adormit…